The Painted Bird - Kosinski

Pentru o clipă păsările erau confuze. Pasărea vopsită zbura de la un capăt al stolului la celălalt, încercând în zadar să-şi convingă rudele că era unul de-al lor. Însă orbite de culorile strălucitoare, păsările se învârteau în jurul ei nehotărâte. Pasărea vopsită era împinsă din ce în ce mai departe pe măsură ce aceasta încerca zeloasă să intre în rândurile stolului. Curând după aceasta, una după alta, păsările o atacau sălbatic smulgându-i penele.

For the moment the birds were confused. Painted bird fly from one end of the flock to another, trying in vain to convince his relatives that he was one of them. But blinded by bright colors, birds revolves around her indefinite. Painted bird was pushed ever further as it tries to enter the ranks flock. Soon thereafter, one after another, one attacking wild birds pulling feathers.

Jerzy Kosinski/ The Painted Bird

tags: the moral metabolism of society, man fears , persecuted children, War World II, individual liberty, Holocaust, extreme violence

Va recomand : Jerzy Kosinski - Pasarea Vopsita

World’s End - Pablo Neruda

It is our heavy epoch,

the age of iron paws,

the bloody and circular century,

and we must recognize

the wheels of the Apocalypse.

….............................................

After all, they did not serve us,

the fragile human towers,

everything was soft and breakable,

any painting may be riddled with holes,

a sonata does not defend us,

the books burn and pass on.

(Death of a Journalist)
World’s End - Pablo Neruda

Terra Amata - J.M.G. Le Clézio

The world was too alive, you couldn't defeat it.

Space had too much space, time too many seconds, days, weeks, milennia.

You could no longer do anything to understand.

You could no longer meet the frightening gaze of the absolute. (...)

You had to dive head-first into vertigo and work, love, hate, suffer, be happy, kill, give birth because there was nothing else to do.

J.M.G. Le Clézio: Terra Amata

Cartea de nisip

Undeva, in visul ei era vara...

A presarat nisip peste iarba uscata.

"Sunt scantei, nu nisip!" le-a spus celor din jur.

... Cartea de nisip.

........

La un moment dat Tzinacan are un vis:

“am visat ca pe pardo­seala temnitei se afla un fir de nisip.

Am adormit din nou, indiferent, am visat ca ma trezesc si ca vad doua fire de nisip.

Am adormit din nou iar firele se facusera trei.

S-au inmultit asa pâna când au umplut cu totul temnita si se facea ca eu muream sub apasarea lor.

Am inteles ca visez si cu un efort urias m-am desteptat.

Desteptarea a fost zadarnica. Nenumaratul nisip ma sufo­ca.

Cineva imi spusese: nu te-ai trezit cu adevarat, ci numai intr-un vis anterior.

Acest vis se afla in altul si tot asa pâna la infinit.

Vei muri inainte sa te fi trezit cu adevarat.

Atunci mi-am spus ca nici nisipul din vis nu va putea sa ma ucida si nici vise nu exista care sa stea inauntrul altor vise.

Atunci s-a trezit cu adevarat”

(Borges, 1978, 67).

http://www.scribd.com/doc/2961115/Cartea-de-Nisip-1975

The Art of Dreaming

Lipscani-Bucharest

Am visat că venisem în vizită în oraşul meu natal.

Nu pen­tru că ora­şul pe care‑l visam ar fi semănat câtuşi de puţin cu oraşul meu natal, ci pentru că, aveam cumva convingerea că acesta era locul unde mă născu­sem.

Totul a început ca un vis obişnuit, şi totuşi cu un aer foarte real.
Apoi lumina din vis s‑a schimbat. Imaginile au devenit mai clare.

Strada pe care mergeam a devenit în mod perceptibil mai reală decât cu o clipă înainte. Au început să mă doară picioarele. Puteam simţi că lucrurile erau absurd de tari. De exemplu, atunci când m‑am lovit de o uşă, nu numai că am simţit durere în genunchiul la care m‑am lovit, dar m‑am şi înfuriat din cauza neîndemânării mele.

Am umblat în modul cel mai realist prin acel oraş până când am fost total epuizat. Am văzut tot ce aş fi putut vedea, dacă aş fi fost un turist care se plimbă pe străzile unui oraş. Şi nu era nici o diferenţă între plim­barea din vis şi orice plimbare pe care am făcut‑o vreodată pe străzile unui oraş pe care‑l vizitam pentru prima dată.
— Cred că ai mers puţin cam prea departe, a spus don Juan după ce mi‑a ascultat relatarea. Ceea ce ţi se solicita era să devii conştient că a­dormi. Ceea ce ai făcut este echivalent cu a dărâma un zid doar pentru a strivi un ţânţar care stă pe el.
— Vrei să spui, don Juan, că am făcut o gafă?
— Nu. Dar este evident că încerci să repeţi ceva ce ai mai făcut înain­te. Atunci când am produs translarea punctului tău de asamblare, iar noi doi am ajuns în acel misterios oraş, tu nu dormeai. Visai, dar nu dormeai, adică punctul tău de asamblare nu ajunsese în poziţia respectivă printr‑un vis obişnuit. Eu l‑am forţat să se deplaseze. Desigur că poţi să ajungi în aceeaşi poziţie prin vis, dar nu te‑aş sfătui să faci asta în acest stadiu.

— Este periculos?
— Şi încă ce periculos! Visatul trebuie făcut cu multă seriozi­tate. Nu ne putem permite nici o mişcare greşită. Visatul este un proces de conşti­entizare, de dobândire a controlului. Atenţia visatului trebuie antrenată sistematic, pentru că ea este portiţa către cea de a doua atenţie.

— Care este diferenţa dintre atenţia visatului şi cea de a doua atenţie?
— Cea de a doua atenţie este ca un ocean, iar atenţia visatu­lui este ca un fluviu ce se varsă în el. Cea de a doua atenţie este starea de a fi conşti­ent de lumi în totalitatea întregului lor — totalitate a întregului la fel cum lumea noastră este o totalitate a întregului — pe când atenţia visatului este starea de a fi conştient de elementele din visele noastre.

— Visele reprezintă — dacă nu o uşiţă — o ferestruică spre alte lumi, a spus el pentru început. Astfel că visele sunt o şosea cu două sensuri. Con­ştiinţa noastră trece prin acea ferestruică în alte domenii, iar acele do­menii îşi trimit cercetaşii în visele noastre.

ARTA VISATULUI / CARLOS CASTANEDA
http://www.scribd.com/doc/2252355/ARTA-VISATULUI-de-CARLOS-CASTANEDA

The Art of Dreaming

oil on carboard

— Nu pot să concep lumea în vreun alt mod, don Juan, m‑am plâns eu. Este fără nici un dubiu o lume a obiectelor. Tot ce tre­buie să facem pentru a demonstra acest lucru este să ne lovim de ele.
— Desigur că este o lume a obiectelor. Nu contrazicem acest fapt.— Atunci, ce vrei să spui?
— Vreau să spun că, în primul rând, este o lume a energiei şi abia în al doilea rând o lume a obiectelor. Dacă nu pornim de la premisa că este o lume a energiei, nu vom fi niciodată capabili să percepem energia direct. Vom fi în permanenţă blocaţi de cer­titudinea fizică a exact ceea ce am evidenţiat adineauri: materia­litatea obiectelor.Argumentarea lui don Juan mi se părea extrem de decon­certantă. La timpul respectiv mintea mea refuza, pur şi simplu, să ia în considerare o altă modalitate de a înţelege lumea în afară celei care‑mi era familiară. Afirmaţiile lui şi ideile pe care se străduia să le impună erau pentru mine sugestii neobişnuite, pe care nu puteam nici să le accept, dar nici să le resping.
— Modul nostru de a percepe lumea este cel al unui animal de pradă, mi‑a spus el într‑o zi.

O manieră foarte eficientă de evaluare şi clasificare a hranei şi a pericolelor.

Dar nu este unicul mod în care putem percepe lumea. Mai există unul, cel cu care încerc să te familiarizez: actul de a percepe esenţa tuturor lucrurilor — energia — în chip direct.

Perceperea esenţei tuturor lucrurilor ne va face capabili să înţelegem, să clasificăm şi să ne înfăţişăm lumea în termeni absolut noi, mai interesanţi şi mai complecşi.

Carlos Castaneda - Arta visatului

http://www.scribd.com/doc/12692311/carlos-castaneda-arta-visatului

The Art of Dreaming

Am visat că venisem în vizită în oraşul meu natal.

Nu pen­tru că ora­şul pe care‑l visam ar fi semănat câtuşi de puţin cu oraşul meu natal, ci pentru că, cumva, aveam convingerea că acesta era locul unde mă născu­sem. Totul a început ca un vis obişnuit, şi totuşi cu un aer foarte real.

Apoi lumina din vis s‑a schimbat.

Imaginile au devenit mai clare.

Strada pe care mergeam a devenit în mod perceptibil mai reală decât cu o clipă înainte. Au început să mă doară picioarele.

Puteam simţi că lucrurile erau absurd de tari.

De exemplu, atunci când m‑am lovit de o uşă, nu numai că am simţit durere în genunchiul la care m‑am lovit, dar m‑am şi înfuriat din cauza neîndemânării mele.

Am umblat în modul cel mai realist prin acel oraş până când am fost total epuizat.

Am văzut tot ce aş fi putut vedea, dacă aş fi fost un turist care se plimbă pe străzile unui oraş. Şi nu era nici o diferenţă între plim­barea din vis şi orice plimbare pe care am făcut‑o vreodată pe străzile unui oraş pe care‑l vizitam pentru prima dată.

— Cred că ai mers puţin cam prea departe, a spus don Juan după ce mi‑a ascultat relatarea. Ceea ce ţi se solicita era să devii conştient că a­dormi. Ceea ce ai făcut este echivalent cu a dărâma un zid doar pentru a strivi un ţânţar care stă pe el.

— Este periculos?

— Şi încă ce periculos! Visatul trebuie făcut cu multă seriozi­tate. Nu ne putem permite nici o mişcare greşită. Visatul este un proces de conşti­entizare, de dobândire a controlului. Atenţia visatului trebuie antrenată sistematic, pentru că ea este portiţa către cea de a doua atenţie.
— Care este diferenţa dintre atenţia visatului şi cea de a doua atenţie?
— Cea de a doua atenţie este ca un ocean, iar atenţia visatu­lui este ca un fluviu ce se varsă în el. Cea de a doua atenţie este starea de a fi conşti­ent de lumi în totalitatea întregului lor — totalitate a întregului la fel cum lumea noastră este o totalitate a întregului — pe când atenţia visatului este starea de a fi conştient de elementele din visele noastre.

— Visele reprezintă — dacă nu o uşiţă — o ferestruică spre alte lumi, a spus el pentru început. Astfel că visele sunt o şosea cu două sensuri. Con­ştiinţa noastră trece prin acea ferestruică în alte domenii, iar acele do­menii îşi trimit cercetaşii în visele noastre.

ARTA VISATULUI / CARLOS CASTANEDA

zen

pencils, black paper

"After a storm at sea

the sailor heads for home and quiet harbor.

Tossed by indecision

we must return our unsettled mind to the center:

Tao is within us all.

With many voices it has but one beautiful song;

many aspects but only one essence.

Though we are not bound,

we are always connected."

~ Loy Ching-Yuen, from The Book Of The Heart: Embracing The Tao

The literal translation of Tao is “way” or “path.”

It is associated with a life of simplicity, quietude and harmony, both in relation to the natural world, as well as in our interactions with social/political institutions.

Being a man or woman “of the Tao” means being attuned to cycles of change; being consciously aware of our place within the web of Life; and acting in the world according to the principles of wu-wei – naturalness, ease and spontaneity.
In terms of Taoist Cosmology, Tao is the realm that is the source of “the 10,000 things,” i.e. all of manifestation, though itself is transcendent of any particular “thing.”

To have experiential access to the Tao, in a stable and continuous way - a feat achieved in large part through the practice of Inner Alchemy - is to be an Immortal, a Buddha, an Awakened One.
What “Tao” points to is similar to what “Buddha” or “Buddha-nature,” or “Dharmakaya,” or “Primordial Wisdom” points to in Buddhism;

what “God” points to in (contemplative forms of) Christianity;

what “Self” or “Pure Consciousness” points to in Advaita Vedanta;

what “Brahman” points to in Hinduism;

what “Allah” points to in Islam and Sufism.

Wei Wu Wei. All Else Is Bondage. Hong Kong: Hong Kong University Press, 2004.

About.com Guide to Taoism

Tatiana

"Un voiaj de una singură în necunoscut?
O nebunie.

„Nebunie" e ceea ce alţii, prea „înţelepţi", nu pot înţelege.

N-am mai ţinut un jurnal de la doisprezece ani.

Eram, pe atunci, împovărată doar de păcatul originar.

Acum, sunt o femeie de 50 de ani care ar vrea să rupă legătura cu sine, să se golească de amintiri, de aceea se duce în Thailanda;

să se umple de un prezent nou, fără umbră. Ceea ce e posibil, m-am gândit, doar într-o ţară plină de soare şi demister, care „nu există".

„Nu există", fiindcă aşa mi-a zis bunica.

„Am să mă duc în lumea mea!"

„Unde e lumea ta, bunico?"

„în ţara care nu există!"Ameninţarea mă speria şi totodată mă umplea de curiozitate. Cum putea să nu existe o ţară, din moment ce „acolo" voia să se ducă bunica?

După tonul vocii, ştiam că nu aveam să aflu mai multe.

Copiii găsesc însă întotdeauna soluţii alternative. M-am dus să îmi descos naşa.

Ea avea totdeauna un răspuns ştiinţific la toate întrebările mele.

„Nana, care e ţara care nu există?"

„Regatul Siamului".

„... şi cum nu există?"

„Fiindcă acum se numeşte Thailanda".

Acum era totul clar.

Acum ştiam.

Iată de ce, pentru mine, de când mă ştiu, Thailanda a avut iz de tărâm fermecat legat de copilărie. Aşadar, în ziua când am hotărât „să plec departe", ca să mă despart de eşecuri, nu am avut nici o dificultate în privinţa destinaţiei.

Aveam de încheiat socotelile cu necunoscutul lângă care trăisem vreme de douăzeci de ani care, în urmă cu un an, îmi mărturisise, stingherit, că se îndrăgostise de maseuza lui, cu zece ani mai tânără decât mine, şi că voia să-l las liber să se ducă... du-te...Aveam de lămurit o nouă poveste, poate de iubire, dar nepermisă, căreia trebuia să nu-i las loc, nici timp, să prindă rădăcini...

Îmi trebuie timp pentru a căuta nişte răspunsuri.

Timp cu mine însămi.

Timp în afara timpului.

„Terapie" se cheamă acest voiaj?Nu ştiu. Şi nici nu mă interesează. Mai exact: nu vreau să mă intereseze.

Din „ţara care nu există", voi reuşi, poate, să mă întorc la mine, vindecată. "

Tatiana

“Operaţie de rutină. Manuscrisele celei de-a doua vieţi” este o carte pe care Tatiana Covor a publicat-o acum doi ani în România şi care apare pentru prima dată în limba italiană.

Volumul a fost prezentat pe data de 11 decembrie publicului de la Roma de către Bruno Mazzoni, profesor de limba şi literatura română şi preşedinte al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Pisa.

“După această operaţie mi-a fost foarte uşor să-i înţeleg pe veteranii de război din Vietnam, care se întorceau acasă şi, după toate lucrurile teribile care li se întâmplaseră acolo, trebuiau să se întoarcă la o viaţă normală, să citească ziarul dimineaţa, să cumpere lapte”, a spus Tatiana sugerând faptul că pregătirea psihologică în evenimente de acest gen are o importanţă majoră.
Autoarea crede că teama, durerea, imprevizibilul şi stările sufleteşti contradictorii prin care trece o fiinţă umană în perioada de recuperare de după operaţie se pot raporta şi la alte evenimente majore din viaţă. Experienţa este aceeaşi şi în cazul pierderii unei persoane dragi, a unei despărţiri sau a unui sentiment de singurătate majoră.

“Felul de a lupta pentru a depăşi aceste momente este acelaşi indiferent care este evenimentul. Eu am primit de la boala mea capacitatea de a-mi da seama că viaţa nu este obligatorie”, a spus Tatiana publicului numeros reunit aseară la sediul Asociaţiei Presei Străine de la Roma.

de Iulia Maximinian in data de 12 Decembrie, 2009 - 11:45

Scafandrul si Fluturele

 Inainte de a deveni fluturi suntem scafandri ,

 incorsetati, plutind intre limitele noastre...perpetuu, ritmic, 

 crezand ca asta este libertatea. 

Sfasiati de dorinta ne adancim mai tare, nestiind ca oxigenul 

din baterii are un timp limitat.

Fluturele va zbura tot timpul deasupra si inauntrul nostru. Nevazut.

"Oare exista undeva in tot cosmosul asta niste chei care sa deschida costumul meu de scafandru? O linie de metrou fara punct terminus?O moneda suficient de puternica incat sa-mi rascumpere libertatea?Trebuie cautat in alta parte.Plec intr-acolo."

Jean-Dominique Bauby- Berck-Plage, iulie-august 1996