451 grade Fahrenheit 
este temperatura la care arde hârtia sau 
echivalentul a 233 grade Celsius. 451 grade F înseamnă temperatura la 
care arde, poate, gândirea noastră, identitatea intrapersonală sau chiar
 pulsaţia vieţii. 
A trăi viaţa înseamnă să ştii cine eşti, în primul 
rând. 
François Truffaut este cel care a regizat acest film, după romanul eponim al lui Ray Bradbury. Filmul prezintă, în manieră realistă, 
cu tente uşor utopice (dar acest lucru nu înseamnă că nu se va întâmpla)  
extincţia cognitiv-societală, nici mai mult, nici mai puţin, decât prin arderea cărţilor.
Filmul vine ca o placă turnantă situaţiei societăţii actuale, 
o 
societate devenită de câteva decenii  frivolă, aseptică, dezumanizată 
chiar. 
Poate că va fi tragedia timpurilor viitoare care prea departe de 
noi, cei de acum, nu sunt.
Dar, să ne întoarcem la cărţi. 
Sub deviza „cărţile îi fac pe oameni nefericiţi”,
 oamenii  încep să ardă cărţile. 
Pompierii sunt plătiţi de către stat să
 ardă toate cărţile. 
Cărţile sunt adunate în saci şi cărate într-un câmp
 deschis pentru a lua drumul spre metamorfozarea lor în... cenuşă. 
Incendierea cărţilor le provoacă oamenilor din acest viitor o deosebită 
plăcere. 
Este însă o plăcere la fel de frivolă ca şi preocupările lor 
pasive. În viziunea lor, cărţile poartă vinovăţia nefericirii. Omul este
 nefericit, nu?
 De la tragedia greacă încoace, conştiinţa nefericirii 
este universal valabilă, este un datum vital pe care trebuie să îl trăim
 fiecare în parte pentru a câştiga experienţă.  
Oamenii viitorului îşi distrug cărţile în speranţa că vor fi fericiţi. Bun, să vedem cum va fi fericirea în viitor, fără cărţi.
Dincolo de linia ferată a acestui topos, la marginea pădurii, trăiesc
 oamenii-Cărţi; 
sunt acei puţini supravieţuitori care mai ştiu a citi 
sau care mai recunosc esteticul
 sui generis printre 
esteticul-Monstru promovat de marketingul globalizării. 
Dincolo de linia
 ferată, aceşti oameni-Cărţi, 
de frică să nu le ardă cineva locuinţele 
ticsite cu cărţi,
iau expresia „hrană spirituală” ad-litteram: 
ei
 îşi mănâncă propriile cărţi sau, în mod şi mai tragic, 
refuză să-şi 
părăsească locuinţele-biblioteci şi acceptă să fie arşi de vii împreună 
cu „hrana spirituală”.
Şi mai încredibil, este faptul că aceşti oameni nu au renunţat la 
identitatea lor umană în favoarea unei  identităţi vide trasată mecanic 
la fel, la toţi ceilalţi oameni, amnemonice. 
Aceşti oameni citiţi
 preiau identitatea unei cărţi, a cărţii preferate pe care o ştiu recita
 cap-coadă acelora care doresc să cunoască. 
Ei sunt în ochii celorlalţi 
„vagabonzi”, în realitate „biblioteci” şi se recomandă călduros oricui –
 „Eu sunt Jurnalul lui Henri Brulard de Stendhal”.
Parcă nu întâmplător se spune că un om intuitiv poate „citi” 
gândurile altuia. 
Neştiind a mai citi cărţi, oamenii nu vor mai şti a se
 citi ei între ei, iar riscul să ne îndreptăm vertiginos spre un 
deconstructivism auto-identitar-umanist nu îl mai putem evita.
 Cărţile
 nu ne ajută să devenim fericiţi (cum toţi ne dorim), dar ne ajută măcar
 să evităm prăpastia pasivismului indiferent faţă de viaţa însăşi şi 
faţă de ceilalţi.
Fahrenheit 451 is a dystopian novel by American writer Ray Bradbury, 
first published in 1953. It is regarded as one of his best works.
The novel presents a future American society where books are outlawed and "firemen" burn any that are found. The book's tagline explains the title: "Fahrenheit 451 – the temperature at which book paper catches fire, and burns..." The lead character, Guy Montag,
 is a fireman who becomes disillusioned with his role of censoring 
literature and destroying knowledge, eventually quitting his job and 
committing himself to the preservation of literary and cultural 
writings.