Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis
și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca
să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a
durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua,
nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși,
netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al
milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a
păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru
că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de
toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva,
dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne
întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu
bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.
Carmen
Carmen