photo Daliana Pacuraru ( Marţi 24 ianuarie 2017 )
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind
cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și
reprezintă unirea statelor : Moldova și Țara Românească. Unirea este
strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea
sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la
24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces
complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele
două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii
vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail
Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a
dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular
favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în
1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile
Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două
țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul
anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost
ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o
uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări,
Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După
înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin
aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar
constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
