The Scenographer

pencils, ball pen, canson paper

first sketch-( sa nu zici nimic, Sergiu!)

Tatiana

"Un voiaj de una singură în necunoscut?
O nebunie.

„Nebunie" e ceea ce alţii, prea „înţelepţi", nu pot înţelege.

N-am mai ţinut un jurnal de la doisprezece ani.

Eram, pe atunci, împovărată doar de păcatul originar.

Acum, sunt o femeie de 50 de ani care ar vrea să rupă legătura cu sine, să se golească de amintiri, de aceea se duce în Thailanda;

să se umple de un prezent nou, fără umbră. Ceea ce e posibil, m-am gândit, doar într-o ţară plină de soare şi demister, care „nu există".

„Nu există", fiindcă aşa mi-a zis bunica.

„Am să mă duc în lumea mea!"

„Unde e lumea ta, bunico?"

„în ţara care nu există!"Ameninţarea mă speria şi totodată mă umplea de curiozitate. Cum putea să nu existe o ţară, din moment ce „acolo" voia să se ducă bunica?

După tonul vocii, ştiam că nu aveam să aflu mai multe.

Copiii găsesc însă întotdeauna soluţii alternative. M-am dus să îmi descos naşa.

Ea avea totdeauna un răspuns ştiinţific la toate întrebările mele.

„Nana, care e ţara care nu există?"

„Regatul Siamului".

„... şi cum nu există?"

„Fiindcă acum se numeşte Thailanda".

Acum era totul clar.

Acum ştiam.

Iată de ce, pentru mine, de când mă ştiu, Thailanda a avut iz de tărâm fermecat legat de copilărie. Aşadar, în ziua când am hotărât „să plec departe", ca să mă despart de eşecuri, nu am avut nici o dificultate în privinţa destinaţiei.

Aveam de încheiat socotelile cu necunoscutul lângă care trăisem vreme de douăzeci de ani care, în urmă cu un an, îmi mărturisise, stingherit, că se îndrăgostise de maseuza lui, cu zece ani mai tânără decât mine, şi că voia să-l las liber să se ducă... du-te...Aveam de lămurit o nouă poveste, poate de iubire, dar nepermisă, căreia trebuia să nu-i las loc, nici timp, să prindă rădăcini...

Îmi trebuie timp pentru a căuta nişte răspunsuri.

Timp cu mine însămi.

Timp în afara timpului.

„Terapie" se cheamă acest voiaj?Nu ştiu. Şi nici nu mă interesează. Mai exact: nu vreau să mă intereseze.

Din „ţara care nu există", voi reuşi, poate, să mă întorc la mine, vindecată. "

Tatiana

“Operaţie de rutină. Manuscrisele celei de-a doua vieţi” este o carte pe care Tatiana Covor a publicat-o acum doi ani în România şi care apare pentru prima dată în limba italiană.

Volumul a fost prezentat pe data de 11 decembrie publicului de la Roma de către Bruno Mazzoni, profesor de limba şi literatura română şi preşedinte al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Pisa.

“După această operaţie mi-a fost foarte uşor să-i înţeleg pe veteranii de război din Vietnam, care se întorceau acasă şi, după toate lucrurile teribile care li se întâmplaseră acolo, trebuiau să se întoarcă la o viaţă normală, să citească ziarul dimineaţa, să cumpere lapte”, a spus Tatiana sugerând faptul că pregătirea psihologică în evenimente de acest gen are o importanţă majoră.
Autoarea crede că teama, durerea, imprevizibilul şi stările sufleteşti contradictorii prin care trece o fiinţă umană în perioada de recuperare de după operaţie se pot raporta şi la alte evenimente majore din viaţă. Experienţa este aceeaşi şi în cazul pierderii unei persoane dragi, a unei despărţiri sau a unui sentiment de singurătate majoră.

“Felul de a lupta pentru a depăşi aceste momente este acelaşi indiferent care este evenimentul. Eu am primit de la boala mea capacitatea de a-mi da seama că viaţa nu este obligatorie”, a spus Tatiana publicului numeros reunit aseară la sediul Asociaţiei Presei Străine de la Roma.

de Iulia Maximinian in data de 12 Decembrie, 2009 - 11:45

Portret Mircea Badea