Sunday, April 14, 2019

Victor Brauner la Galeria DADA

















 
Galeria DADA
„Victor – Victorios (desene, gravuri, obiecte, evenimente)”
 , dedicată operei grafice a lui Victor Brauner, 
în perioada 13 aprilie – 11 august 2019, în Str. Toamnei nr. 10, București

Program de vizitare: de marți până duminică, între orele 14:00 – 20:00

Expoziția prezintă peste 300 de lucrări ale lui Brauner, de la desene, gravuri și litografii originale și, unele, inedite, până la întreaga colecție de cărți ilustrate și o bogată colecție de reviste de avangardă la care acesta a colaborat.


Alteța Sa Regală Principele Radu a luat parte la vernisajul expoziției dedicată operei grafice a pictorului Victor Brauner, proeminent artist european, reprezentant al curentului artistic și literar suprarealist. Evenimentul a avut loc în seara de vineri, 12 aprilie 2019, la Galeria DADA, din Strada Toamnei nr. 10, în București.
La vernisajul expoziției a luat parte un numeros public, iar gazdele serii au fost Cristinel Popa, Michael Ilk și Margaréte Montagne.

În arhitectura intrinsecă a Galeriei Dada s-a ţinut cont de amplasarea cît mai personalizată a fiecărui exponat. Ilustrativă în acest sens este expunerea unui pict-obiect, operă din adolescenţa pictorului, care a îmbogăţit cu imagini pictate o mandolină, în care se descifrează embrionul preocupărilor pentru pictura constructivistă. Piesa, de un farmec deosebit, necunoscută publicului şi nici criticilor, creaţie a anului 1921, este expusă într-un cilindru de sticlă, al cărui platou se roteşte oferind spectacolul panoramării simbolurilor inscripţionate pe feţele gingaşului instrument muzical.
Veritabilă regină a publicaţiilor, unicul număr al revistei 75H.P. – într-adevăr, un unicat al avangardei universale, conceput de Brauner, Voronca şi Roll, în care s-a introdus termenul de „pictopoezie“, unanim acceptat azi pe toate meridianele  – domină pleiada celorlalte tipărituri româneşti de avangardă: UNU, Integral, Punct, Urmuz, Adam, ca şi a întregii serii de banderole care însoţeau, la lansare, volumele, afişele, catalogele.
 observatorcultural/ Florin COLONAŞ


Victor Brauner was a Romanian Surrealist painter and sculptor, and one of the most important members of the Romanian avant-garde. Born on June 15, 1903 in Piatra Neamt, Romania, he studied at the National School of Fine Arts in Bucharest from 1916 to 1918. Soon after, he began painting landscapes and, as he put it, went through all the "Dadaist, Abstractionist, Expressionist" idioms. In 1930, he moved to Paris where he befriended Constantin Brancusi, Yves Tanguy, and Alberto Giacometti; the latter two lived in the same building as Brauner on Moulin Vert Street. His best-known painting, Self-portrait with enucleated eye, was completed in 1931, and coincidentally, seven years later he lost his left eye in a violent argument between Oscar Domínguez and Esteban Francés. In 1966, he was chosen to represent France at the Venice Biennale, and he died that same year on March 12, 1966 in Paris, France. 
The artist is buried in the famed Montmartre cemetery, where his epitaph reads: 
“Painting is life, the real life, my life.” 
artnet.com






23 comments:

Suzana said...

Multumesc pentru prezentare, Daliana!
Cred ca a fost o expozitie foarte frumoasa si interesanta, la
care merita sa ajungem.

O duminica frumoasa si o saptamana la fel!

kwarkito said...

Brauner is one of my favorite painters. This seems to be a great exhibition. have a nice week

Diana said...

Cat de inculta ma simt! :) Sau ma simteam, cand am accesat postarea. :)
Iti multumesc pentru prezentare, pentru informatii.

Adrian Ward said...

One of the very best surrealists. I would have enjoyed this exhibition.

Raluca Anghel said...

Multumim pentru aceasta postare frumoasa si pentru fotografiile minunate. cu adevarat o expozitie la care merita sa ajungi.

ina02s said...

Bine de stiut. Ce mare pictor Brauner si ce putin mediatizat la noi. Multam de informatii si fotografii.
Numai bine!

Almona said...

Bine de știut. E timp suficient pentru o vizită. Frumoasă prezentare.

Illusion said...

Interesant, util, frumos :) Am mai aflat ceva nou de la tine, mulțumesc :)

Otilia Dima said...

Vai, m-am bucurat de pozele tale și acest articol despre Brauner ... sunt fan al operelor avangardiste. Eu sunt din Onești și în zilele următoare va începe la noi în zonă, în Moinești, mai precis, Festivalul DADA. Va fi o secțiune dedicată picturilor avangardiste. M-am bucurat de articolul tău.

Unknown said...

Nu vad mandolina...:-)

Mirela-Carmen said...

Cred ca este deosebit de interesant sa ai sansa de a participa la toate aceste evenimente. Mai ales in calitate de fotograf si sa ai voie sa surprinzi tot felul de ipostaze. Felicitari!!!

Ruxandra said...

Pare o expoziție interesantă,e bine că ai putut să participi la un astfel de eveniment. Și e și mai frumos în calitate de fotograf!

Oana M. said...

De artistul suprarealist Victor Brauner am auzit cel mai recent citind cartea Vanatoarea de stele de Zoe Valdes. Aparea acolo ca prieten al pictoritei suprarealiste Remedios Varo si in grupul cuplului mexican Frida Kahlo - Diego Rivera. Si tin minte ca m-am informat mai mult referitor la operele lui. Ceea ce am avzut insa si din fotografiile tale facute la aceasta expozitie mi-a placut si mai mult.

Amy Mamy said...

Din totdeauna mi-am dorit sa ma duc la o galerie de arta! Nu pot sa spun decât ca mi-a plăcut enorm prezentarea ta și pe viitor cu siguranță am sa ma duc și eu! Felicitări pentru articol!!

Dana Codori said...

Mă bucur că se mai scrie despre galeriile de artă. Foarte frumos că ai fost acolo. Ar fi fost bine dacă galeria ar fi fost deschisă în weekend.

Georgiana said...

Uneori arta mi se pare ceva de neinteles. Ca si cum mici extrateresti cu chip de om incearca sa transmita ceva populatiei de pe Terra. Uneori imi place ce vad. Uneori imi provoaca repulsie si nu stiu cine a gresit, eu cu interpretarea mea sau artistul.

Daliana Pacuraru said...

Program de vizitare: de marți până duminică, între orele 14:00 – 20:00
:)

NatureFootstep said...

Unknown artist to me.
Thanks for visiting NatureFootstep :)

Catalina Coman said...

Uneori, o vizita la o galerie de arta ne poate aduce un zambet pe buze. :D Frumoasa experienta ai avut, cu siguranta.

CARMEN said...

ce invitatie minunata! multumim Daliana 😊 Pentru mine este frumos sa mai stiu din cand in cand ce se mai petrece in tara pe scena Artelor. Iti sunt recunoscatoare pentru frumosul articol

Klara said...

interesting post.

copilarim said...

Foarte interesant! :)
Mi-a facut placere sa trec pragul (fie doar si prin intermediul pozelor) expozitiei :). Imi place si cladirea care se vede vis-a-vis de Galerie:).
Happy WW!!

Linda said...

I find surrealism to be interesting. Have a nice Easter.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...