Expozanti : Daliana Pacuraru si Edmond Kreibik
Activiștii români din grupul Salvemos Roșia Montană – Madrid au organizat sâmbătă, 18 ianuarie a.c., în colaborare cu Primăria Ontinyent (Valencia) și Colegiul La Milagrosa, o expoziție de fotografie ecologică intitulată ”Esta es nuestra casa” (Aceasta este casa noastră) prin care au încercat sensibilizarea opiniei publice din Spania în legătură cu proiectul minier de la Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist.
O parte a grupului Salvemos Roșia Montană – Madrid au
fost prezenți sâmbătă la Ontinyent (Valencia), acolo unde au organizat
un eveniment ecologic și cultural prin care au promovat imaginea
României și au încercat să sensibilizeze opinia publică din Spania cu
privire la proiectul minier de la Roșia Montană și problematica
exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Au fost expuse
fotografii care ilustrează frumusețea Roșiei Montane și dezastrul
ecologic de la Certej, care s-ar putea repeta în cazul în care la Roșia
Montană demarează proiectul minier în varianta celor de la Roșia Montană
Gold Corporation (RMGC).
Evenimentul, organizat prin grija doamnei Cosmina Maria Preduchin, membră a grupului Salvemos Roșia Montană – Madrid, s-a
desfășurat în incinta sălii de festivități a Colegiului La Milagrosa
din Ontinyent. Pe lângă problematica Roșia Montană, în cadrul acestui
eveniment multicultural au fost prezentate problemele medio-ambientale
cu care se confruntă Ecuador și Primăria Ontinyent. Au fost expuse
fotografii din Ecuador, România și Spania și au fost proiectate și
scurte prezentări video. Fotografiile prezentate din partea României au
fost facilitate organizatorilor de către Edmond Kreibik și Daliana
Păcuraru. De asemenea, în pauzele dintre prezentări un grup de muzică tradițională din Ecuador a încântat publicul participant.
La manifestare a fost prezent și
domnul Gabriel Monge Fierro, Consul al Republicii Ecuador în Spania,
care a vorbit celor prezenți despre dezastrul ecologic pe care compania
Chevron l-a lăsat în Ecuador și despre sumele uriașe de bani pe care
Chevron a fost obligată să le plătească. Domnia sa a fost interesat de
situația de la Roșia Montană și a transmis felicitările sale
organizatorilor și membrilor grupului Salvemos Roșia Montană – Madrid.
(articol de Dan Tanasa)
1 comment:
Beautiful photography Daliana.
Post a Comment