The National Village Museum „Dimitrie Gusti”

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 27 februarie – 8 martie 2017 târgul      „De Mărţişor. Târg cu tâlc...” care își propune promovarea vechiului obicei al dăruirii, la început de primavară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector precum și a meșteșugului stimulând creativitatea, originalitatea și inspirația ce dau naștere unor mărțișoare deosebite.

Mărțișor is an old tradition celebrated all over Romania every year, on March 1st.
The name Mărțișor is a diminutive of March (Martie in Romanian).

It is believed that the person who wears the red and white string would enjoy a prosperous and healthy year.

In modern times, and especially in urban areas, the Mărțișor lost most of its talisman properties and became more a symbol of friendship, love, appreciation and respect. The black threads were replaced by red, but the delicate wool string is still a ‘cottage industry’ among people in the countryside, who comb out the wool, dye the floss, and twist it into thousands of tassels. In some areas, the amulets are still made with black and white string, to ward off evil.Related to Martisor and also symbol for spring in Romania is the snowdrop flower.

Factotum

“There's nothing to mourn about death any more than there is to mourn about the growing of a flower. What is terrible is not death but the lives people live or don't live up until their death. They don't honor their own lives, they piss on their lives. They shit them away. Dumb fuckers. They concentrate too much on fucking, movies, money, family, fucking. Their minds are full of cotton. They swallow God without thinking, they swallow country without thinking. Soon they forget how to think, they let others think for them. Their brains are stuffed with cotton. They look ugly, they talk ugly, they walk ugly. Play them the great music of the centuries and they can't hear it. Most people's deaths are a sham. There's nothing left to die.”

 Charles Bukowski

 

Slanic Prahova, Salt mine

Istoria salinei datează din anul 1685, atunci când Mihail Cantacuzino aflând că în zonă există zăcământ de sare a cumpărat moșia Slănic. Există documente din care reiese că înainte de anul 1685 au existat ocne vechi de sare, de mici adâncimi, la aproximativ 5 km de Slănic.

Prima exploatare a fost deschisă 1688 pe Valea Verde, iar la câțiva ani diferență exploatarea de la Baia Baciului. În anul 1713 moșia Slănic este donată Mânăstirii Colțea din București. În 1881 a fost deschisă prima mină, numită Carol, din care s-a extras sare până în anul 1935. Între timp în anul 1912 se deschide mina Mihai, aceasta devenind prima din țară iluminată electric. În prezent este folosită în exclusivitate pentru concursuri internaționale de microaeromodelism. În 1943, a fost deschisă o nouă galerie, numită Unirea, aceasta fiind poziționată sub minele Mihai și Carol, având 14 camere cu profil trapezoidal, funcționând până în anii ’70. Apoi din 1970 până în 1992 s-a exploatat în mina Victoria. În prezent se mai exploatează în zilele de luni și marți, restul zilelor fiind destinate vizitatorilor.

Este considerată una dintre cele mai mari saline din Europa, având o suprafață de 53.000 mp, situată la o adâncime de 208 m, astăzi fiind una dintre cele mai importante stațiuni balneoclimaterice din România. Accesul în mină se realizează cu microbuzul, care parcurge 11 etaje în spirală, având aproximativ 4 km, deoarece liftul care funcționa de peste 70 ani a fost închis în urma unui incident din anul 2014 în care au fost implicate câteva persoane. Temperatura în salină este de aproximativ 12 °C pe tot parcursul anului. Compoziția aerului din mină este bogată în ioni de sodiu având efecte profilactice și de ameliorare a multor afecțiuni respiratorii. În salină sunt amenajate locuri de joacă pentru copii cu tobogane, piste de karting, terenuri de baschet, tenis, fotbal, mese de biliard și ping-pong, un chioșc de unde se pot cumpăra băuturi și gustări. Se pot admira basoreliefuri care îi înfățișează pe Traian, Decebal și Mihai Viteazul din Sala Genezei, o expoziție de chihlimbar și flori de mină, și una de utilaje de extracție și transport al sării.

sursa http://www.ultima-ora.ro/2016/03/16/salina-slanic-prahova-mina-unirea/

Known as the biggest salt mine in Europe, Slanic Prahova stands today for one of the most important watering and climatic resorts in Romania, situated between the valley of Prahova and that of Teleajen, at about 44 km of Ploiesti, at 400 meters of altitude.

Unique in the country, but also in Europe, the salt mine is formed out of 14 rooms, trapezium shaped, with an opening of 32 meters at the basis, 10 meters at the ceiling and 45 meters height. The total area is of 78,000 m2 and the excavated space is of 2,9 millions m3 of salt.

The ventilation is naturally made, and the 12 degree C temperature is constant throughout the whole year. The humidity of the air is circa 50% and the air composition in the mine is richer in sodium ions that have spectacular ameliorative and prophylactic effects, what the breathing deficiencies and diseases are concerned. Also, in the salt mine there have been arranged playing grounds, a sports ground, a room with tables for billiards and a bar room.

Tourists can also admire the statues of Decebal and Traian, carved in salt by the artist Iustin Nastase. Other touristic attractions of the area are represented by Lacul Miresei (The Bride’s Lake) or Grota Miresei (The Bride’s Cave) (425 m2, 20 m deep), formed in 1914 after the collapse of a salt mine, the swimming pools with salted waters from Baia Baciului (The Shepherd’s Lake), Manastirea Crasna (Crasna Monastery) or the Memorial House « Nicole Iorga ».

In order to reach Slanic Prahova by car, from Bucharest one has to choose DN1 to Ploiesti, and afterwards, whether the Valley of Teleajen or the Valley of Varbilau and Slanic from Ploiesti. Travelling on the raillway, the route is Bucuresti-Ploiesti-Maneciua, after which it continues on the main road to Cheia – Brasov. 

sursa : http://www.romanianmonasteries.org/romania/salt-mine-slanic

Unirea Principatelor Române

photo Daliana Pacuraru ( Marţi 24 ianuarie 2017 )

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor : Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Sounds of the Winter

This winter feels colder than ever,
or maybe I'm just more sensitive
these days,
when the wind is
a fire engine
and the moon is sinister
and blue.
I’m all bundled up for it,
stamping my feet,
drinking wine,
counting the days
until the yellow flowers.

The National Village Museum „Dimitrie Gusti”

Nu este un loc în care mergi să te uiți la obiecte, să faci câteva fotografii și să pleci. Muzeul Satului se așază frumos în inima ta și te face să suferi de dor dacă nu vii, din când în când, să te plimbi pe ulițele sale, să mângâi ghioceii primăvara, să mai furi câte o cireașă zâmbăreață, să te lași alinat de mirosul de tei sau să stai pe o laviță și să-ți închipui că ești în curtea bunicilor. Aici ești pe tărâmul poveștilor. Pentru că România este un tărâm de poveste, iar un om a avut geniala idee să adune toate satele românești în Satul de la Șosea: Dimtrie Gusti. Dimitrie Gusti a gândit Muzeul Satului după ce, în cadrul Catedrei de Sociologie a Universității București a organizat, între anii 1925 – 1935, o serie de cercetări interdisciplinare în 600 de sate din diferite regiuni ale României.

Lucrările au început în martie 1936. A fost o muncă titanică de amenajare a unui teren în suprafață de 4 500 mp. Proiectul a fost susținut de Fundația Culturală Regală „Principele Carol”.

Sarcina ridicării satului a fost încredințată lui H.H. Stahl şi lui Victor Ion Popa (proiectantul). Trebuia sa se țină seama şi de dezideratul ca să fie un „sat-muzeu”, sinteză a tuturor satelor din întreaga Românie. Un sat unic, un sat real, cu ulițele, plantațiile, fântânile, piețele lui.

Muzeul Satului Românesc şi-a deschis porţile la 17 mai 1936. La deschidere au participat regele Carol al IIlea, membri ai guvernului, mari personalităţi politice şi din domeniul culturii, primarul Capitalei, toată elita culturală, politică și religioasă a țării.

În concepţia profesorului Dimitrie Gusti, noul Muzeu al Satului Românesc era parte componentă a unui Centru de Cercetări Sociale în care ac-centul urma să fie pus pe om şi pe modul de viaţă tradiţional. La început, în muzeu au fost aduse familii din zonele de proveniență ale gospodăriilor. „Istoria Muzeului Național al Satului «Dimitrie Gusti» este legată de oameni și de magia satului tradițional. Pentru a-l înțelege trebuie să-i descoperi secretele ascunse, să-l iubești, să crezi în nemurirea moștenirii culturale, să apreciezi sensibilitatea creatorilor populari și trăinicia tradiției. Acest muzeu nu se dezvăluie în toată plenitudinea deodată deoarece, prin natura sa, el te obligă să lași deoparte ideile preconcepute privind vizita într-un muzeu etnologic obișnuit”, ne spune conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

sursa http://www.evz.ro/taramul-de-basm-din-inima-capitalei-muzeul-satului.html

The Village Museum, lying on the Herăstrău lake shore in Bucharest, is one of the biggest and the oldest outdoors museum in Europe.

In the 1930's, in Europe there were only two open-air museums: The Skansen Museum in Stockholm (1891) and Bigdo Museum in Lillehamer (Norway). In our country, at that time, existed the Ethnographic Museum of Transylvania in the Hoia Park in Cluj, founded in 1929 by Professor Romulus Vuia. In Romania, the idea of creating an outdoor museum appeared since the second half of the nineteenth century: Alexander Odobescu proposed the presentation in the Universal Exhibition in Paris, in a special pavilion, of monuments of popular architecture.

The creation of the National Village Museum was the goal of an intensive and sustained research, also as museography experiments developed over more than a decade, coordinated by Dimitrie Gusti, founder of the Sociological School of Bucharest. As head of the Sociological Department of the University of Bucharest, Gusti organized between 1925-1935, with specialists in different fields (sociologists, ethnographers, folklorist, geographers, statisticians, physicians) and his students, research campaign with interdisciplinary nature, in a relatively large number of villages. At the end of those campaigns were organized, with items brought from the field, two major exhibitions in 1934 and 1935, as a prelude to the future open-air museum in Bucharest.

Based on these experiences, in 1936, in only two months, Gusti could build the outstanding National Village Museum. In that short time, teams of specialists and students (the same who participated in field campaigns), led by Professors D. Gusti and H.H. Stahl, purchased from studied villages buildings (houses, household annexes, churches, plant) and indoor objects (furniture, ceramics, fabrics, tools, etc.),considered as representative for their places of origin. In compliance with the criterion of authenticity and the respect for local traditions of construction, the buildings were reconstructed by craftsmen from the origin villages of the monuments, who worked under supervision of the specialists Henry H. Stahl and Victor Ion Popa. The official opening was on May 10, 1936, in the presence of King Carol II and for the public a week later, on May 17. sursa http://surprising-romania.blogspot.ro/2010/01/village-museum-bucharest.html