Friday, December 6, 2013

Sfântul Ierarh NICOLAE - St. Nicholas

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mica, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriţi şi creştini devotaţi. Crescut în spiritul poveţei creştine "să împarţi averea săracilor", Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.
La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae, ajuns episcop de Myra de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu nuieluşa, în semn de avertisment.
Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite. Numele este format din cuvintele greceşti nike - victorie, biruinţă şi laos - popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.
SFANTUL NICOLAE 

St. Nicholas celebration in Romania: official start of holiday season and gifts in boots 

Orthodox Romanians celebrate St. Nicholas (Sfantul Nicolae) on December 6 (this Friday), and the holiday has exceeded its religious significance. It is one of the most eagerly awaited holidays of the year by children, who receive small gifts on this occasion. It’s also the official marker for the beginning of the holiday season.
It is also the name day for around 800,000 Romanians who celebrate their name day on this occasion.
Over 513,000 of these people are men, named after St. Nicholas – Nicolae for men, while the rest are women, named Nicoleta or Nicola.
Saint Nicholas is the spiritual patron of Greece, Russia and of many other cities in Eastern Europe. According to the Romanian tradition, St. Nicholas comes with gifts on the night between December 5 and December 6. He places the gifts in everyone’s recently polished boots, except for those who have been naughty – they receive a whip or a stick instead, as punishment.
The gifts are usually small and symbolic, often oranges or chocolate, or small useful items, leaving room for bigger presents on Christmas.
The Romanian traditional belief also says that if it snows on December 6, St. Nicholas has shaken his beard so winter can start.

Nicholas of Myra 

Saturday, November 30, 2013

Romania's patron Saint Andrei


Romanian Christians celebrate today St. Andrei (Andrew) , when over 600,000 Romanians named Andrei, Andreea, Andra, Andreas will also celebrate their name day.  St. Andrei is known as Romanians’ apostle and Romania’s spiritual patron. He was the apostle who preached in the Roman province Scythia Mica- today’s Dobrogea, introducing the Christianity in a region where people still believed in multiple Gods.
This is a Christian celebration which however has some pre-Christian roots, so several pagan traditions have been kept. The Christian celebration has actually replaced an ancient pagan tradition called the Day of the Wolf.
A common tradition on this day is to plant wheat seeds and keep them indoors until New Year’s Eve. The tradition goes that the person who plants the wheat will be able to tell how next year will be based on how the plants will look like. Another tradition is to take small branches from a fruit tree, put them in water and keep them until the Christmas holiday. The branches should bloom, which is another sign of how fruitful next year will be.

http://www.romania-insider.com/romanias-patron-saint-andrei-celebrated-on-november-30/15519/ 

Sfântul Andrei, ocrotitorul României
Sfântul Andrei este patron al Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea sfântului Andrei, în formă de X), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei. De asemenea, este patronul oraşelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge şi Patras. În România, oraşul Galaţi îl are ca ocrotitor tot pe Sfântul Andrei.
Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii şi pescarii greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a şi locuit o vreme. Peştera Sfântului Andrei, Izvorul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea Apostolului pe aceste meleaguri. Sfântul Andrei mai este cunoscut în popor şi cu numele de Sântandrei sau Sânedru.  

http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/evenimente/sfantul-andrei-ocrotitorul-romaniei-319222.html

Saturday, November 2, 2013

NIGHTLOSERS at Trattoria Rock 'n Pasta









Discografie

Sitting on the top of the world (1994) – caseta – in curand re-editat pe cd Plum Brandy Blues (1998) – CD Rhythm & Bulz (2004) – CD Cinste Lor (2013) – CD

Membri

Hanno Höfer (voce, chitară, muzicuță, washboard) Grunzo Geza (keyboard) Claudiu “Nasu” Purcarin (tobe) Jimi “EL” Laco (vioară, chitară, mandolină, banjo) Luci “Stein” (electric & double bass) Barila Andreescu (bass)


Saturday, October 5, 2013

Geamăna , Alba, Roşia Montana, România










'Cândva, la Geamăna, în munţii Apuseni era un sat. Acum e acoperit aproape în totalitate de deşeuri provenite de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Localnicii au fost obligaţi să se mute de la un an la altul tot mai sus de vatra satului, pentru a scăpa de invazia sterilului, care în timp le-a acoperit biserica, le-a înghiţit cimitirul.

Schimbarea la faţă a zonei a început în anul 1977, când Nicolae Ceauşescu a decis să dea drumul exploatării de cupru de la Roşia Poieni. La acea vreme era cea mai mare din Europa. La început, locuitorii celor aproape 400 de case şi-au imaginat, probabil, că se vor îmbogăţi, însă n-a fost chiar aşa. La începutul anilor 1980, au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna. Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi.

În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane. Acum, în căsuţele moţeşti, răsfirate de-a lungul a câţiva kilometri, în jurul lacului în care ajunge tulbureala de steril de la cariera de cupru, mai trăiec 20 de suflete. Casele rămase au fost aşezate de destin mai deasupra, pe culme, cum spun localnicii. Tot pe deal a fost ridicată şi biserica satului, cam la 100 de metri de vatra satului. Este unul din puţinii martori care ne arată că aici a fost odată o aşezare omenească. Nămolul a ajuns,însă, la nivelul acoperişului. Sub biserică, în valea Şeşii, se află lacul cu tulbureala de steril, înroşit de deşeurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Aici a fost până în urmă cu aproape trei decenii vatra satului Geamana.'
historia.ro

Once, Geamăna was a village in the Apuseni Mountains . Now is covered almost entirely by waste from copper career at Rosia Poieni . Residents were forced to move  above the village to escape the poison invasion that covered the church and cemetery.

The Changing Face of the area began in 1977 , when Nicolae Ceausescu decided to release copper exploitation at Rosia Poieni . At that time it was the largest in Europe. At first , residents of about 400 homes have imagined perhaps that will enrich , but it was not so . In the early 1980s , was expropriated by the Romanian over 300 families from the village. The amounts received were based on the properties .

In 1986, when began the tailing discharge , 1,000 people lived here . Almost 20 souls are living now in the little wooden houses , scattered along the several kilometers around the lake .The remaining houses were placed by Destiny on the hill, as the locals say . Also on the hill was built the village church , about 100 meters from the center of the village . It is one of the few witnesses who shows us that there was once a human settlement . The slurry reached , however, on the roof . Under the church, in Sesia Valley lies tailings lake , crimson career copper waste from Rosia Poieni . This was until about three decades ago, the hearth of the Geamăna Village .
Images taken from another world, which can be compared with the moon made ​​public by the U.S. space agency . Trees dry out of the swamp filled with lime surrounded by a yellowish- white , sometimes gray water . Homes were in the middle of the valley . Here the hills was filled with apple, plum . Were gone.
A church buried in the gray shore , of which only remaining tower and roof , surrounded by wreaths of dry trees , which were swallowed along with the local cemetery . In the distance the lake is blood red .
legenda-comunei-inecate-in-otravurile-din-valea-sesei-blestemul-preotului-a-ingropat-geamana-sub-iazul-de-la-cuprumin-612008.html 
http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=346 


Romania is a beautiful country located at the intersection between central and southeastern Europe, and it is actually the eighth largest country of the European Union by area, measuring a total of 92,043 square miles. As far as tourism is concerned, Romania boasts a wide array of attractions, including historical landmarks such as castles or very old forts, beautiful mountains, beaches and fantastic roads.

Tuesday, October 1, 2013

First prize - Locul 1



Thanks to /
Multumiri :
- Mirela Momanu – curator Asociatia Bucurestiul meu drag
- Andrei Birsan – presedinte Asociatia Bucurestiul meu drag
- Vlad Eftenie – arhitect si fotograf urban
- Mihai Petre – membru Asociatia Bucurestiul meu drag
www.orasul.ro
  AME Design (www.amedesign.ro ).
Parteneri: Nikon Romania www.nikonisti.ro
Scoala de fotografie Frelancer www.freelancer.ro
Gazda: Carturesti Café Verona, www.carturesti.ro
Parteneri media:
- Radio Romania International www.rri.ro
- Radio Romania Cultural www.radioromaniacultural.ro
- Modernism, www.modernism.ro
- TV CITY www.tvcity.ro
- Comunitate foto www.comunitatefoto.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...